Vindecarea slăbănogului din Capernaum
Matei 9, 1-8
Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne?, a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzănd acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.
Sfântul prooroc Ilie Tezviteanul
Cel
ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea mergător înainte
al venirii lui Hristos, Ilie slăvitul, care a trimis de sus lui Eelisei
har, bolile alungă şi pe cei leproşi curăţeşte, pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc le izvorăşte tămăduiri. (TROPAR)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu